CFR Cluj și Petrolul Ploiești au făcut apel împotriva depunctării în viitorul sezon

CFR Cluj și Petrolul Ploiești au făcut apel împotriva depunctării în viitorul sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj și Petrolul Ploiești sunt singurele cluburi care au făcut apel la decizia de depunctare în viitorul sezon al Ligii I, pentru celelalte cinci echipe rămânând în vigoare sancțiunile primite, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul Administrației de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru.

Doar CFR Cluj și Petrolul Ploiești au făcut apel. Toate celelalte au rămas cu sancțiunile dictate de comisia de fond, care au devenit definitive prin neapelare. În cazul în care Comisia de Apel păstrează deciziile comisiei de fond, CFR Cluj și Petrolul pot să se adreseze la TAS. O decizie irevocabilă trebuie să dea TAS până la 30 iunie„, a declarat Duru, pentru MEDIAFAX.

Astfel, în cazul în care în care vor evita retrogradarea, FC Rapid va începe cu 3 puncte de penalizare în viitorul sezon, Universitatea Cluj cu 3 puncte și penalitate de 50.000 de lei, iar FC Brașov tot cu 3 puncte penalizare.

Ceahlăul Piatra Neamț a retrogradat în Liga a II-a din punct de vedere sportiv și nu se mai aplică sancțiunea cu 9 puncte penalizare, în aceeași situație aflându-se și Oțelul Galați, care primise o sancțiune cu 3 puncte de penalizare, în urma analizării dosarului de către Comisia de Fond a Sistemului Național de Licențiere. Gruparea de Liga a II-a Metalul Reșița, care fusese sancționată cu 9 puncte de penalizare, nu a făcut apel întrucât nu are șanse de promovare în Liga I.

Toate cele șapte grupări sancționate de Comisia de Fond a Sistemului Național de Licențiere la sfârșitul săptămânii trecute au avut termen de depunere a contestațiilor până la 19 mai, Comisia de Apel analizând cazurile în perioada 20-22 mai.

Licența de Liga I mai poate fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar o decizie definitivă trebuie dată până la 30 iunie 2015.

Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, la solicitarea directorului de licențiere.

FC Petrolul Ploiești, FC Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Brașov și Metalul Reșița au primit sancțiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licență pentru Liga I, ediția 2015-2016, constatându-se că nu au fost îndeplinite criteriile financiare.

Acesta este primul an în care Federația Română de Fotbal a renunțat la sancționarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerințelor din manualul de licențiere. După ce în ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistrița, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obținerea licenției și au fost retrogradate în Liga a II-a la masa verde, conducătorii grupărilor din Liga I au solicitat conducerii FRF în octombrie 2014 relaxarea condițiilor și eliminarea sancțiunii cu retrogradarea. Pierderea licenței a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și modificarea componenței Ligii I după începutul competiției.

În 10 noiembrie 2014, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancțiunea cu retrogradarea, aceasta fiind înlocuită cu depunctarea și penalizarea financiară.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
„Dacă ar trebui să pariez, pe ei aș merge!” Cristiano Ronaldo n-a stat pe gânduri: și-a ales favorita în Champions League
„Dacă ar trebui să pariez, pe ei aș merge!” Cristiano Ronaldo n-a stat pe gânduri: și-a ales favorita în Champions…
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Olaru, iar acum el! Genoa vrea încă un român:
BREAKING | Olaru, iar acum el! Genoa vrea încă un român: "abordat insistent" pentru transferul în Serie A!
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
El este bărbatul care a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare din Vrancea. Marcel avea 40 de ani şi era tatăl a trei copii.
El este bărbatul care a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare din Vrancea. Marcel avea 40 de ani…
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Când încep lucrările la stadionul de 379 de milioane de lei din România! Ultimele detalii: S-a intrat în linie dreaptă!
Când încep lucrările la stadionul de 379 de milioane de lei din România! Ultimele detalii: S-a intrat în linie dreaptă!
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×